Se afişează 51-60 din 20349 rezultate.
  • 0

  • Primăria Orașului Oravița – reprezentată prin Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale împreună cu Asociația Ataraxia şi având drept partener Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara și Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea organizează în perioada 21 – 27 iulie 2019, proiectul SHOWCASE CENTENAR, careaduce în prim plan cele mai bune producții de teatru realizate în 2018,
  • Duminica 21 iulie 2019 - Sambata 27 iulie 2019
  • +1

  • Cea de-a treia ediție a East European Music Conference and Showcase Festival (EEMC), prima conferință internațională de la noi dedicată profesioniștilor din industria muzicală, își deschide porțile între 25 – 27 iulie 2019, pentru a deveni locul de întâlnire și de discuție al industriei muzicale românești și al operatorilor culturali cu unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu. EEMC e locul în
  • Joi 25 iulie 2019 - Sambata 27 iulie 2019
  • 0

  • Miercuri, 24 iulie, ora 18.00, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov (Strada Mureșenilor 14) va avea loc lansarea volumului Un centenar și mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie, coordonat de Adrian Cioroianu, recent apărut la Editura Polirom.
  • Miercuri 24 iulie 201918:00
  • +1

  • Pe parcursul lunii iulie, Asociaţia Alucro şi Reciclad’OR desfăşoară o nouă ediţie a campaniei de colectare a dozelor din aluminiu pe litoral, ExtravaCANza, oferindu-le turiştilor posibilitatea să se implice în acţiuni de ecologizare a plajelor, dar şi să câştige premii speciale. Campania a debutat pe 5 iulie şi continuă în zilele 12-14 iulie şi 19-21 iulie, pe Plaja Cleopatra din staţiunea Mamaia.
  • Vineri 5 iulie 2019 - Duminica 21 iulie 2019
  • Incepe SocolArt – incubator cultural
  • 0

  • Timp de o săptămână, localitatea Socolari (județul Caraș - Severin) devine gazda evenimentului SocolArt – incubator cultural organizat de Asociaţia Ataraxia.
  • Sambata 13 iulie 2019 - Vineri 19 iulie 2019
  • 0

  • Vineri, 12 iulie, ora 18.00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu(Str. Nicolae Bălcescu nr. 16) va avea loc lansarea volumului Opera poetică (II), de Paul Celan, recent apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba germană de George State, postfaţă de Andrei Corbea.
  • Vineri 12 iulie 201918:00
  • Concert Tom Jones
  • 0

  • Sir Tom Jones va canta pentru prima data in Transilvania! Artistul britanic vine in Romania pentru a incanta publicul din Cluj pe 26 iunie la Sala Polivalenta BT Arena cu cele mai cunoscute hit-uri: It`s Not Unusual, Kiss, Delilah, I`ll never fall In Love Again si If I Only Knew. Pe langa aceste cantece, Tom Jones va interpreta noi piese de pe cele mai recente albume: Long Lost Suitcase, Spirit In The Room si Praise & Blame.
  • Miercuri 26 iunie 2019
  • 0

  • Turneul de adio “The Grand Finale Tour” al celor mai indragite voci din Tarile de Jos - Jan Keizer & Anny Schilder de la BZN - va avea oprire in orasul Cluj-Napoca pe data de 22 iunie 2019 la Sala Polivalenta.
  • Sambata 22 iunie 2019
  • +1

  • Pentru cei care doresc să petreacă vacanța de Rusalii într-un mod autentic, parte dintr-un spațiu parcă descris de basme, comunitatea locală din Alma Vii își așteaptă vizitatorii cu tot ce are mai bun în perioada 15 - 16 iunie 2019, printr-un nou eveniment inițiat de programul Transylvania Live.
  • Sambata 15 iunie 2019 - Duminica 16 iunie 2019
  • 0

  • Fanii muzicii retro vor păși pe un tărâm ce îi va purta înapoi în anii 80-90
    Domeniul castelului Mikó din Olteni, Covasna, se află în pline pregătiri pentru mult așteptatul eveniment ce va avea loc în acest weekend. De la gazon, la scene, camping sau decorațiuni, fiecare detaliu este verificat și pus la punct pentru a purta participanții înapoi în anii 80-90.
  • Vineri 14 iunie 2019 - Duminica 16 iunie 2019